Un judecător a dispus anchetarea proprietarului clubului de fotbal AS Monaco, Dmitri Rybolovlev, într-un caz în care acesta este parte a unui litigiu cu un comerciant de artă, a declarat joi o sursă apropiată miliardarului rus.
Punerea sub investigare a proprietarului clubului AS Monaco, este primul pas într-un proces, în care judecătorii informează întâi persoana în cauză cu privire la acuzațiile ce i se aduc, ulterior urmând să fie audiată.
Într-o declarație trimisă prin e-mail către Reuters, Rybolovlev a declarat că nu a făcut nimic ilegal și că va colabora pe deplin cu autoritățile judiciare.
„Sunt sigur că sistemul judiciar din Monaco … va clarifica toate acestea”, a afirmat el în respectivul email prin care susține că a fost victima unei fraude.
Cazul este legat de o investigație privind un litigiu între Rybolovlev și comerciantul de artă elvețian Yves Bouvier. Această dispută a dus, luna trecută, la demisia luna șefului serviciilor judiciare din Monaco, după ce ziarul Le Monde a scris despre legăturile dintre funcționarii din Rybolovlev și justiția din Monaco. Toți cei implicați au negat acuzațiile.
Presa franceză susține că numele lui Rybolovlev a apărut în anchetă după ce un avocat a depus ca probă la dosar câteva înregistrări telefonice în care apărea și magnatul rus.
Rybolovlev, care are o avere estimata de 7 miliarde de dolari, obținută in mare parte din producția de potasiu, a preluat AS Monaco in 2011 si locuieste in principat.
Autoritățile judiciare din Monaco au refuzat să comenteze.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER